Junior Care
Copilașii cu vârste între 1 și 3 ani asimilează cel mai bine atunci când se află în medii sigure și pline de iubire, în care pot explora în propriul lor ritm și mod.
de la Camelot (1-3 ani)
Educația în perioada timpurie este esențială pentru o dezvoltare sănătoasă a copilului. La Camelot redăm viață unui concept aplicat în educație atunci când societățile atingeau un standard înalt de evoluție: PEDAGOGUL PERSONAL.
Este vorba despre un pedagog (auto)instruit holistic care oferea o educație integrală și personalizată. În cadrul programului JUNIOR CARE, copilașul va intra în grija unei educatoare care îi va oferi o atenție specială și se va îngriji ca acesta să integreze fiecare element specific vârstei, nivelului și ritmului său de dezvoltare într-o atmosferă caldă și prietenoasă.
Dacă dorești mai multe informații, te așteptăm să ne vizitezi și să discutăm mai detaliat.
Îngrijire personalizată
Programul nostru Junior Care, dedicat copiilor cu vârste între 1 și 3 ani, are următoarele caracteristici:
- Îndrumare și atenție personalizată, precum și participare la activități într-un grup mic, de maximum 8 copii, în cadrul căruia se încurajează dezvoltarea spiritului de investigație și explorare
- Fiecare copil este susținut să își dezvolte punctele forte și interesele în acord cu propria natură și cu propriul ritm
- Activități creative, de dezvoltare a limbajului, de stimulare cognitivă, muzică
- Yoga pentru o dezvoltare armonioasă
- Susținere în dezvoltarea autonomiei, evaluare psihologică de specialitate și monitorizare logopedică
- Cursuri de parenting pentru dezvoltarea și susținerea părinților atunci când copilul parcurge etapa de 1-3 ani.


Programul Junior Care
Etapa de dezvoltare cuprinsă între 1 și 3 ani este esențială pentru dezvoltarea armonioasă și echilibrată a copilului.
Programul nostru JUNIOR CARE te va ajuta să pășești, informat și susținut, alături de copilul tău și în ritmul lui, astfel încât fricile sau zonele tale de nesiguranță să nu fie un obstacol în dezvoltarea sa.
Întreaga noastră abordare se bazează pe ceea ce pedagogia modernă consideră că este benefic pentru copil și echipa noastră de educatoare va aplica instrumentele cele mai adecvate pentru a-l pregăti pentru pasul următor.
Activitatea noastră respectă întru totul reglementările locale și naționale cu privire la siguranță, sănătate și igienă.
Activități specifice
Universul Camelot include activități care facilitează acomodarea cu următoarea etapă, cea de grădiniță (3-5 ani):
- Gătim împreună: copiii învață să numere, să măsoare și să împartă în porții într-un mod delicios. De asemenea, învață despre legume, fructe, semințe și alte alimente într-un mod distractiv.
- Lectura zilnică a unei povești sau a unui mit stimulează imaginația, îl ajută pe copil să își dezvolte limbajul, să descopere idei noi despre reacții în situații-limită, emoții și sentimente noi.
- Limbi străine: în această etapă, se face doar stimularea prin sunete, jocuri și cântece în limba engleză sau italiană.
- Jocurile de rol stimulează empatia, înțelegerea și exprimarea emoțiilor și transformarea lor.
- Centrul de scris încurajează împrietenirea cu o varietate extinsă de materiale care să hrănească interesul pentru deprinderea scrisului.
- Atelierele de știință îi oferă copilului ocazia să examineze, să exploreze și să experimenteze interacțiunea cu elemente naturale: avem o colecție de minerale, un microscop, un telescop, o grădiniță/seră în care plantăm semințe și creștem tot felul de plante, avem 3 broaște țestoase și multe alte ocazii de observare a fenomenelor din natură.
- Activități în aer liber atât în curtea noastră dotată cu un complex de joacă, ladă cu nisip și trambulină, cât și în parcurile și pădurile din apropiere.
